FILE DIN SUFLET

Cuvant catre voi- in loc de inceput

De mult timp imi tot roiesc in minte fluturi de idei si am vazut ca nu reusesc sa-l prind pe nici unul asa cum as fi vrut.

Am stat mult si m-am gandit ce sa scriu, cum sa scriu, astfel incat sa fie informatia cat mai concentrata si totusi cat mai folositoare. Observ ca atunci cand avem pretenii prea mari in legatura cu ceva ce vrem sa realizam, uneori sfarsim prin a nici nu ne mai apuca de lucrul respectiv, temandu-ne ca nu va iesi asa cum ne dorim.

Acestea fiind spuse si destainuite, voi incepe sa scriu, pur si simplu. O sa scriu pentru ca nu pot sa tac. Si cand nu voi simti ca litera rasuna gol, o sa invat sa tac.Voi scrie pentru a povesti cum un suflet poate fi delicat scos din tarana in care zacea si indreptat sfios spre un inceput de rasarit. Da, e adevarat… Exista o tarana a sufletului, si chiar una din aia mlastinoasa. Sunt convinsa ca si multi dintre voi ati simtit-o, macar uneori, sau poate chiar acum sunteti impotmoliti exact in ea.

Din cele ce le voi scrie aici si in alte postari, o sa va dati seama la ce ma refer cand vorbesc de acest taram neroditor al sufletului.

Ceea ce voi scrie imi doresc sa fie o imbinare aromnioasa intre doua domenii, le-as putea zice doua trairi despre care as putea afirma fara preget ca intregesc si dau sens vietii umane.

Lucrurile asteptate au parfumul bucuriei descoperirii. Astfel, va las pe voi sa le descoperiti pe cele doua, care sper sa devina amandoua un trup (“Si vor fi amandoi un trup”).

Si va rog mult si staruitor sa facem din acest blog ceea ce se numeste un dialog viu(cat se poate de viu intr-un mediu virtual), adica as vrea sa va simt prezenta aici, sa fiti de acord si sa contestati, sa expuneti experientele voastre, sa invatam unii de la altii si sa ne intarim reciproc. Si sa nu va rusinati: fiecare are ceva important de spus, de multe ori mai ales cei care tac cel mai mult.

Asadar, sa pornim la lucru. Va astept cu drag!



Mai suntem cine suntem cu adevarat?

1. Smulgerea din viata creata de altii si trairea propriei tale istorii e un mare dar, ar trebui ridicata la rand de arta.

Oare cati dintre noi mai suntem inca…NOI? Tu, care citesti acum, mai esti TU? Cred ca deja incepi sa privesti…neincrezator ceea ce citesti si sa te intrebi daca nu cumva am vrut sa zic altceva si n-am nimerit cuvintele.

De cele mai multe ori, fiecare dintre noi e tot ceea ce el a fost pana la momentul acela: persoanele cu care s-a intalnit, intalnirile care l-au marcat, cuvintele rostite si nerostite, gandurile din fiecare clipa, sentimentele, tot ceea ce a avut si nu a avut. Daca veti pune lupa sinceritatii pe vietile voastre, va veti da seama ca asa este.

Asadar, noi suntem tot ceea ce am fost. Ganditi-va la o planta- daca nu a avut apa, daca a fost privata de bucuria luminii, daca, daca…. Cum ar arata o asemenea plantuta? Daca o planta e asa, dar omul, fiinta cea mai aleasa, creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (asta ar fi bine sa ne dea de gandit in legatura cu felul cum ne tratam pe noi insine), care poate face si gandi atatea, cum e el modelat de toate furtunile, de la toate rasariturile si de toate primaverile prin care a trecut el pana atunci?

Opriti-va o clipa si incercati sa va priviti putin din exterior (in psihoterapie, asta se numeste depersonalizare), ca si cum ati analiza alta persoana. Esti ceea ce iti doresti cu adevarat sa fii?

Un comentariu:

  1. Hei,organizez un concurs,un fel de olimpiada,as fi incantata sa participi.Toate detaliile le gasesti aici http://concursuriliterare.blogspot.com/!Te astept sa te inscrii pana pe data de 03.02.2012.Imbratisari si zambete!

    RăspundețiȘtergere